Florin Niță și-a găsit echipă și va fi antrenat de un român
Florin Niță (37 de ani), portarul echipei naționale, a devenit oficial noul fotbalist al lui Damac, echipa saudită pe care o antrenează Cosmin Contra, potrivit GSP.
Florin Niță s-a înțeles cu Damac, echipa lui Contra
Portarul care a stat între buturile României la EURO 2024 a bătut palma cu Damac, echipă care s-a clasat pe poziția a 10-a în ediția trecută a campionatului din Arabia Saudită.
La Damac, Florin Niță îl va avea ca antrenor pe Cosmin Contra, fost selecționer al echipei naționale.
Goalkeeper-ul ar putea debuta la noua sa echipă pe 28 august, în meciul cu campioana en-titre a Arabiei Saudite, Al Hilal.
Era fără angajament după despărțirea de Gaziantep
Florin Niță era liber de contract din finalul lunii mai, când i-a exprimat contractul cu Gaziantep.
„Apropo de ultimele informații apărute în presa din Turcia, potrivit cărora am primit o ofertă de 800 mii de euro. Fals! Oferta existentă este foarte departe de ceea ce se vehiculează”, declara Niță la începutul lunii iulie, după eliminarea României de la EURO 2024.