Florin Marin, noul antrenor al echipei ACS Poli: Iosif Rotariu, secund

Publicat: 25 08. 2015, 16:10
Foto: sptfm.ro

Tehnicianul Florin Marin este noul antrenor al echipei ACS Poli Timişoara, el înlocuindu-l pe Dan Alexa, care a demisionat după înfrângerea din meciul cu FC Viitorul, scor 4-0. Iosif Rotariu va fi secundul lui Florin Marin, informează site-ul oficial al grupării bănăţene.

„Avem un nou staff tehnic, condus de Florin Marin. Este o alegere care ne aparţine sută la sută şi care credem că se pliază pe ceea ce vrem să facem în acest moment la Poli. Este un moment zero şi trebuie să aducem Poli acolo unde ne propusesem în vară. Ştiţi foarte bine că Dan Alexa şi-a înaintat demisia imediat după meciul cu Viitorul. A luat decizia la cald, ne pare rău, cu toţii regretăm. Dan Alexa a fost pilonul a ceea ce a fost Poli în ultimul an şi jumătate. A reconstruit o echipă care a revenit în prima ligă, o formaţie puternică. Din păcate, campionatul nu a început aşa cum am scontat. Continui să cred că împreună cu Dan Alexa puteam să redresăm această situaţie, dar a fost decizia lui sută la sută”, a declarat managerul Daniel Stanciu.

 Acesta s-a declarat încântat de faptul că Marin a acceptat să preia echipa, dar şi bucuria că din staf va face parte şi Iosif Rotariu, „un nume mare al Timişoarei şi al fotbalului românesc”.

„Ne-am orientat spre Florin Marin fiindcă este un antrenor cu experienţă, un CV bogat, cu rezultate foarte bune. Să nu uităm de trecutul apropiat, Oţelul a fost una din revelaţiile returului din sezonul precedent. Era 99% retrogradată, dar a reuşit câteva rezultate de senzaţie, să câştige pe terenul Stelei plus acea victorie de la ASA, din ultima etapă. Mă bucur că a acceptat să vină şi că din staff va face parte Iosif Rotariu, un nume mare al Timişoarei şi al fotbalului românesc”, a adăugat Stanciu.