Firicel Tomai sparge gheața! De ce Simona Halep nu avea voie să ia niciun medicament înainte de US Open?

Publicat: 14 09. 2023, 19:06
Sursa Foto: Instagram/ @simonahalep27_

Firicel Tomai, fostul antrenor al Simonei Halep, spune că suspendarea pe o perioadă de patru ani pentru cazul de dopaj al fostei lider mondiale din WTA reprezintă un eveniment nefericit.

Firicel Tomai a vorbit despre suspendarea Simonei Halep

„Suspendarea Simonei Halep este un accident neplăcut în care ea va trebui să-și dovedească nevinovăția. Dar lucrurile sunt destul de ciudat pentru că nu e nimic concret care să o incrimineze incontestabil. Înțeleg că în momentul în care o să fie publicată apărarea, o să se vadă aceste lucruri. În momentul în care roxadustatul a fost depistat ca doping, în prima fază pragul nu a fost depășit. Pentru ca apoi cei trei care decid, au decis că este mai mult. Din câte știu nu e nimic concret, dacă cei trei au fost obiectivi. Părerea lor este că nu a fost pragul respectat, dar în prima fază a fost în regulă. Iar la pașaportul biologic valorile sunt foarte mici depășite. Simona a avut câteva luni de zile până la US Open în care nu avea voie să nu ia niciun medicament pentru că era programată la operație la ORL și mediciii i-au interzis acest lucru! Cred că Simona e total nevinovată, dar, din păcate până o să se clarifice o să mai dureze puțin”, a spus fostul antrenor al Simonei Halep și lui Victor Hănescu pentru sportm.ro.

Simona Halep, dublă campioană de Grand Slam, a primit o suspendare de patru ani din tenis și activitățile legate de acesta, după un test pozitiv la US Open 2022, în urma căruia a pierdut meciul din primul tur. Ea intenționează să facă recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.