Organizatorii turneului de tenis de la Wimbledon au anunţat că nu vor schimba tradiţia, iar finala turneului de la băieţi va avea loc tot duminică de la ora locală 14 în ciuda riscului de a se suprapune cu finala Campionatului Mondial de fotbal.
Acestă decizie ar putea pune iubitorii sportului într-o mare dilemă deoarece între cele două evenimente este o diferenţă de doar 2 ore, iar dacă meciul din finala de la Wimbledon se va întinde mai multe de două ori aceştia vor trebui să aleagă la ce eveniment să se uite.
„Finala noastră este la ora 14:00 (n.r. – ora locală). Este tradiţia noastră, ne ţinem de ea. Altfel, ajungi să te gândeşti – pentru cine mai schimbăm ora, pentru Mondialul de atletism? Sau pentru cine?”, a declarat Richard Lewis, director executiv la Wimbledon.
Jurnaliştii britanici de la Mirror au aflat că nici măcar dacă selecţionerul Gareth Southgate va reuşi să ducă naţionala Angliei în finala Campionatului Mondial de fotbal, pentru prima dată după titlul câştigat de Cei Trei Lei în 1966, finala masculină de la Wimbledon nu va fi decalată şi programată mai devreme, pentru a le permite britanicilor să se bucure de ambele competiţii sportive.