Atmosfera de pe străzile Capitalei, dar şi de pe Arena Naţională a fost surprinsă în mii de instantanee. Fotografia care a făcut înconjurul lumii este cea cu suporterii lui Athletic Bilbao cu statuia împăratului Traian şi lupoaica.
Momente inedite au fost surprinse şi pe teren, la finalul meciului.
Imediat după victoria mult aşteptată, suporterii înfocaţi ai echipei Atletico Madrid au răsuflat uşuraţi iar mulţumirea se citea pe chipul lor.
Nu toţi au mai avut energie să continue distracţia după meci. Mulţi au plecat spre aeroport imediat după finalul meciului.
Pentru că au fost plăcut impresionaţi de ţara noastră şi în primul rând de români, înainte de plecare, suporterii spanioli au avut şi mesaje de transmis.
„Sunt nişte oameni primitori şi ne-au tratat foarte bine”, a spus un suporter spaniol.
„Bucureştiul ne-a încântat. Ne vom întoarce curând”, a spus altul.
„Le-aş spune „mulţumesc” pentru felul în care s-au purtat cu noi”, a declarat un alt suporter.
Spaniolii au fost impresionaţi şi de Naţional Arena care a fost o reală atracţie pentru ei.
„Stadionul este spectaculos. Am auzit vorbindu-se de el, şi adevărul este că e un stadion fantastic cu o organizare foarte bună, şi adevărul e că oamenii din Bucureşti sunt fantastici. Ne-au tratat foarte bine şi suntem încântaţi”, a explicat un spaniol.
Atletico Madrid a cucerit, miercuri, trofeul Europa League, după ce a învins Athletic Bilbao cu scorul de 3-0, în cadrul finalei disputate pe Arena Națională din București.