Federația Română de Fotbal a prezentat tricourile pe care "tricolorii" le vor purta la Campionatul European din Franța (FOTO)

Publicat: 01 03. 2016, 17:52
Foto: digisport.ro

Echipamentele pe care le vor îmbrăca jucătorii echipei naționale în cadrul Campionatului European de Fotbal din Franța au fost prezentate marți de Federația Română de Fotbal.

Răzvan Burleanu a ales să prezinte tricoul special creat pentru primul meci care va avea loc în compania țării gazdă, Franța, pe 10 iunie, potrivit DigiSport.

Tricoul este inscripționat pe piept cu steagurile celor două țări, iar sub acestea, se află data și locul meciului, mai exact Stade de France.

Pe mâna dreaptă, tricoul are aplicată sigla Campionatului, în timp ce pe mâna stânga apare mesajul campaniei UEFA-Respect.

România va juca la turneul final din Franța în grupa A, alături de Franța, Albania și Elveția.

Primul meci al Campionatului va avea loc între selecționata țării noastre și cea a țării gazdă, Franța, la Paris, pe 10 iunie.


Foto: digisport.ro