Fed Cup: Meciul România – Italia, de la Cluj-Napoca, amânat din cauza Covid-19

Fed Cup: Meciul România - Italia, de la Cluj-Napoca, amânat din cauza Covid-19
foto: Pixabay

Întâlnirea România – Italia, din cadrul Fed Cup, a fost amânată din cauza Covid-19.

Președintele Federației Internaționale de Tenis, americanul David Haggerty, a anunțat într-o scrisoare oficială că în contextul răspândirii coronavirusului, care a afectat numeroase țări din întreaga lume, s-a luat decizia de a amâna atât Turneul Final al Fed Cup, programat în perioada 14-19 Aprilie 2020, la Budapesta, cât și întâlnirile din play-off-ul Fed Cup, programate în zilele de 17 și 18 aprilie 2020.

În 17 şi 18 aprilie, echipa de Fed Cup a României urma să întâlnească Italia, la Cluj-Napoca, în play-off-ul Grupei Mondiale.

Suntem extrem de dezamăgiţi că a trebuit să luăm această decizie, dar nu vom risca sănătatea sportivilor, căpitanilor, stafurilor şi spectatorilor. Ameninţarea Covid-19 este una serioasă şi trebuie să acţionăm responsabil ca federaţie şi ca oameni. Situaţia este dincolo de sport”, a declarat David Haggerty.

În lume sunt în acest moment peste 120.000 de cazuri de infectări cu coronavirus, iar peste 4370 de oameni au murit. Aproape 67.000 de oameni s-au vindecat până acum.

În Italia sunt peste 10.000 de cazuri pozitive și peste 630 de morți din cauza Covid-19.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`