Clubul Sportiv al Armatei Steaua şi FCSB au negociat aproape toată ziua de luni pentru închirierea arenei din Ghencea.
Mai sunt patru zile până la derby-ul FCSB – Dinamo, iar LPF încă nu a fost informată unde va organiza echipa lui Gigi Becali meciul.
Conform GSP, singurul punct rămas în divergență, dintre toate clauzele contractului de închiriere, a fost cel referitor la garanția pentru eventualele cheltuieli care ar fi necesare la refacerea suprafeței de joc, în cazul în care aceasta va fi distrusă iremediabil.
FCSB are noroc de faptul că meciul este contra unei echipe din București care dă dovadă de înțelegere, iar Stadionul Ghencea va putea fi omologat pentru Liga 1 într-un timp foarte scurt pentru că este o formalitate.
Președintele Valeriul Argăseală și directorul economic Iulian Gheorghișor au plecat, luni, de la tratativele cu reprezentanții celor de la CSA Steaua cu varianta asigurării de către clubului lui Becali a unui bilet la ordin. Diferența este că valoarea cerută de militari nu mai e 1.000.000 de euro, ci 750.000, atât cât ar fi costat toate lucrările la gazon, precizează sursa menționată.
Prin bilet la ordin avalizat se înțelege situația în care o altă persoană numită avalist își asumă obligația de plată în aceeași măsură ca și emitentul.
„Eu nu știu care e treaba, nebunia asta. Acum nu an, prim-ministrul mi-a spus că are obligația ca FCSB să joace în Ghencea. Nu se execută ordinele în România.
Punem clauze, un milion de euro pentru gazon, care costă doar 200.000. Polița asta de asigurare există doar în Olanda”, a declarat Becali înainte de a se termina negocierile dintre președintele FCSB-ului și cei de la CSA.
„Prin bilet la ordin avalizat se înțelege situația în care o altă persoană numită avalist își asumă obligația de plată în aceeași măsură ca și emitentul. Avalistul poate fi atât o persoană fizică, cât și o persoană juridică.
În situația în care suma nu poate fi recuperată de la emitent în parte sau în totalitate beneficiarul se va îndrepta împotriva avalistului pentru plată.
Spre exemplu, dacă emitentul biletului la ordin este un SRL care are un capital social fără valoare, atunci se poate cere avalizarea biletului la ordin de către un asociat care are profit. Un bilet la ordin avalizat în nume propriu înseamnă că emitentul garantează cu propria lui avere (fie bunuri mobile sau imobile)”, precizează organic-agency.ro.