FCSB, reclamată la UEFA de CSA Steaua. Gigi Becali: „Ăia râd de ei, nu-i bagă în seamă”

Publicat: 05 09. 2022, 19:12
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Gigi Becali susține că FCSB ar fi fost reclamată la UEFA de CSA Steaua, în condițiile în care forul european ar fi premiat-o pe vicecampioana Ligii 1 inclusiv pentru câștigarea Cupei Campionilor, transmite Sport.ro.

După calificarea în grupele Conference League, acolo unde FCSB va debuta chiar joi, UEFA a premiat-o pe vicecampioana Ligii 1 pentru performanțele realizate în cupele europene de-a lungul timpului, inclusiv pentru câștigarea Cupei Campionilor. Practic, forul european a considerat-o continuatoarea formației care a cucerit trofeul suprem în fotbalul european în 1986.

„Ăia râd de ei, nu-i bagă în seamă”, spune Gigi Becali, patronul lui FCSB

Gigi Becali, cel care a relatat presupusul episod, susține că în cele din urmă „numele va reveni înapoi unde este normal să fie”.

„4-5 ani va dura. Nu vor mai avea voie să se numească Steaua, numele va reveni înapoi unde este normal să fie. UEFA îți dă 1,1 milioane de euro, te recunoaște ca și câștigătoarea Cupei și tu spui «Băi, nu-i dați bani că nu este». Păi bă, ne dau oamenii bani, în băncile României, băi, nebunilor! Voi nu-i vreți?

Ăia râd de ei, nu-i bagă în seamă. Au făcut reclamație la UEFA, să nu ne dea bani, că nu suntem noi Steaua”, a declarat patronul lui FCSB, la Pro Arena.