Debut cu stângul pentru FC Viitorul în Liga Europa. Echipa lui Hagi a remizat acasă cu Vitesse Arnhem
Echipa patronată şi antrenată de Gheorghe Hagi a debutat cu stângul în cupele europene.
FC Viitorul Constanţa a remizat joi, acasă, cu echipa olandeză Vitesse Arnhem, scor 2-2, în prima manşă a turului doi preliminar al Ligii Europa, meci în care a condus cu 2-0 şi a rămas în inferioritate numerică spre final.
Ultimele zece minute ale partidei de la Ovidiu s-au disputat pe o ploaie torenţială, relatează news.ro. Au marcat Drăguş în minutele 43 şi 49 pentru gazde, respectiv Matavs (minutul 54) şi Linssen (min. 72) pentru oaspeţi, toate golurile fiind înscrise cu capul.
În minutul 79, de la FC Viitorul a fost eliminat Andrei Artean, pentru un fault la Gong.
Manşa retur se va disputa pe 2 august, de la ora 21.00, la Arnhem.