Extratereștrii Barcelonei, așteptatați să ajungă vineri în București. Află unde vor fi cazați!

Extratereștrii Barcelonei, așteptatați să ajungă vineri în București. Află unde vor fi cazați!
Foto: icons.com

Spectacolul dictat de FC Barcelona şi FC Dinamo de pe Naţional Arena e la doar câteva ore distanţă. Gazonul îşi aşteaptă vedetele, organizatorii au bifat toate pretenţiile extratereştrilor ca realizate, iar fanii români stau cu ochii pe ceas până pe 11 august.

Spaniolii nu doar ridică stadioane întregi în picioare prin spectacolele oferite pe teren, ci sunt şi nişte adversari de temut. Doar în meciul din Maroc, de acum două săptămâni cu Raja Casablanca, au vrăjit mingea să ajungă în poarta gazdelor de opt ori. Drept urmare, clauzele contractului cu FC Dinamo nu recomandă mai mult de cinci goluri împotriva câinilor roşii. Pretenţiile oficialilor români se pot număra pe degete, la fel şi cele venite din partea extratereştrilor.

Mesi, Xavi, Iniesta si celelalte vedete ale extraterestrilor vor ateriza pe pâmant românesc cu 24 de ore inainte de spectacolul de pe National Arena, prilej cu care vor transmite primul mesaj fanilor din Romania.

Fc Barcelona a trimis deja o echipă la Bucureşti, care s-a ocupat de cazarea extratereştrilor, cronometrând astfel şi timpul de la hotel la stadion.

Organizatorii au închiriat două etaje la un hotel de cinci stele din centrul capitalei pentru echipa fanion a Cataluniei. Pe lângă tratamentul regesc vor avea la dispozitie si un cazino.

Deşi informaţiile nu vorbesc despre călătorii turistice prin Bucureşti aşe vedetelor spaniole, măsurile de siguranţă sunt sporite, iar amicalul este catalogat drept unul cu grad ridicat de risc.

Peste 500 de jandarmi vor asigura masurile de ordine oi siguranța publica la meciul amical de fotbal dintre cele două echipe, care va avea loc sâmbata, începând cu ora 20.15. Stadionul National Arena are o capacitate de 55 de mii de locuri, iar organizatorii spun ca au vandut peste 40.000 de bilete, inclusiv cele la zona VIP, care au ajuns sa coste chiar și 1.000 de lei.

Numărătoare invesră pentru meciul Dinamo-Barcelona

Embed: " />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)