EXCLUSIV // Povestea impresionantă a sportivei de origine ucraineană Kateryna Zelenykh: „Vreau să aduc medalii mondiale și medalii olimpice la echipa României”

EXCLUSIV // Povestea impresionantă a sportivei de origine ucraineană Kateryna Zelenykh: Vreau să aduc medalii mondiale și medalii olimpice la echipa României”
Kateryna Zelenykh / Sursa foto: Federatia Romana de Lupte (FRL)/Facebook

În urmă cu aproape două săptămâni România a strălucit la Campionatele Europene de lupte pentru seniori de la Bucureşti. Nu mai puțin de cinci medalii, una de aur, două de argint şi două de bronz au fost obținute de tricolori, un palmares care dă noi speranțe acestui sport.

Una dintre marile surprize ale evenimentului a fost oferită de sportiva de origine ucraineană Kateryna Zelenykh (23 de ani), care la prima evoluție pentru naționala României, a reușit să își treacă în palmares medalia de argint, în cadrul categoriei 65 de kg.

Povestea sportivei de origine ucraineană Kateryna Zelenykh

Puțini sunt însă cei care știu că în spatele acestei performanțe care contribuie la plasarea României în ierarhia europeană a sportului se ascunde o poveste impresionantă, desprinsă din tragediile care marchează de doi ani războiul din Ucraina.

Kateryna Zelenykh este o sportivă care a excelat în țara sa de origine, pentru care a obținut deja un palmares important:  o medalie de bronz la Mondialele U23 din 2022 şi una de argint în 2021. După ce armata rusă a declanșat invazia pe scară largă în Ucraina, sportiva a căutat refugiu în România, unde a putut să își continue activitatea sportivă și visul de a performa. Ca să ajungă în țara noastră, Kateryna Zelenykh a trebuit să lupte pentru propria supraviețuire și să fugă din calea bombelor care au distrus complet orașul de origine: Bakhmut.

“M-am născut în Ucraina în orașul Bakhmut. După începutul acestui război pe scară largă, orașul meu a fost complet distrus, nu a mai rămas în picioare nicio casă. Familia mea și cu mine ne-am mutat într-un alt oraș. Aici a fost apăsător din punct de vedere psihologic și a fost foarte greu să mă antrenez în astfel de circumstanțe, bombardarea constantă a orașelor cu rachete, raiduri aeriene, așa că am decis să încercăm să schimbăm cetățenia sportivă, pre-aranjand cu președintele Federației Române de Lupte, Răzvan Pîrcalabu, condițiile pentru transferul de la naționala Ucrainei la naționala României”, a povestit Kateryna Zelenykh pentru B1TV.RO.

La fel ca în cazul multor refugiați ucraineni, pentru Kateryna Zelenykh România a devenit noua casă, iar medalia de argint pe care a obținut-o la Campionatele Europene de lupte pentru seniori de la Bucureşti reprezintă doar începutul performanțelor pe care vrea să le obțină pentru țara noastră:

“Această medalie este foarte importantă și prima din cariera mea de când am debutat, așa că aceștia sunt primii pași către mari realizări viitoare”, a precizat Kateryna Zelenykh.

Planuri mari pentru sportiva de origine ucraineană

În finala de la București, Kateryna Zelenykh a fost învinsă de o fostă coechipieră: ucraineanca Irina Koliadenko, care a obţinut al doilea titlu european consecutiv. Întrebată cât de dificilă a fost această experiență, Kateryna Zelenykh a spus că a tratat această luptă ca orice altă confruntare:

“Am fost pregătită pentru confruntarea cu conaționala mea în finală la fel ca în cazul celorlalte adversare anterioare, dar nivelul rezultatelor și al experienței conaționalei mele au prevalat”.

Cât privește planurile de viitor ale sportivei în România, Kateryna Zelenykh spune că dorește să obțină noi medalii pentru România:

“Sunt deja cetățean al României și toate planurile mele sunt legate de naționala României. Vreau să aduc medalii mondiale și medalii olimpice la echipa României”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră