Dănuț Lupu, unul dintre cei mai aspri critici ai managementului lui Ionuț Negoiță la Dinamo, nu se grăbește să desfacă prea multe șampanii, după vânzarea clubului Dinamo. Legenda „alb-roșilor”, se bucură pentru tranzacție, însă totodată, speră că scenariul potrivit căruia echipa din Ștefan cel Mare va deveni „colonie spaniolă” nu se va adeveri.
În acest moment, se zvonește faptul că Pablo Cortacero va aduce un staff format din spanioli și 10 jucători, toți compatrioți. Gigi Multescu ar urma să fie îndepărtat, iar echipa a doua reînființată, cu Cornel Țălnar la cârmă.
„Un ochi rânde foarte frumos, însă celălalt stă lăcrimând, așteptând să vedem ce vor să facă. E ușor să spui, e mai greu să și faci.
Din ce am auzit eu, vor să aducă 10 spanioli. Nu prea sunt de acord, dar OK, nu avem ce face. Nu ar fi o alegere inspirată. Cred că spiritul lui Dinamo va dispărea, ușor, ușor, dacă vor aduce străini încontinuu. Mi-e să nu facă o școală de fotbal cu spanioli, pe care doar să-i ruleze și să-i vândă.
Ar fi normal să se înființele echipa a doua, dacă va fi nevoie de spanioli care să joace. Dar rămâne de văzut, nu putem să-i judecăm. În schimb, după ceea ce au spus că vor să facă… Nu sunt de acord să aducă 10 spanioli și să facă o scoală de spanioli la Dinamo București.Să nu fie ‘New Dinamo’ în limba spaniolă”, a declarat Dănuț Lupu pentru B1.ro.
Stadionul de rugby Arcul de Triumf i-a făcut cu ochiul lui Cortacero. În schimb, Lupu crede că Dinamo va continua să joace în Ștefan cel Mare. De asemenea, crede că sporterii „alb-roșii”, care dețin 10% din acțiuni,ar fi trebuit să participe la negocieri.
„Nu cred că are importanță unde o să joace. Important este să construiască o echipă competitivă, să facă un Dinamo așa cum a fost cândva. Dar o să vedeți că o să joace tot pe Ștefan cel Mare, stați liniștiți!
Eu le aduc aminte suporterilor că Dinamo, pe acel stadion a avut cele mai mari performanțe.
Să vedem ce fac suporterii. Mai e o problemă. Nu li s-a cerut acordul, dar era o clauză potrivit căreia, în acest caz, li s-ar oferi 100.000 de euro. Nu știu de ce ar da 100.000 de euro în plus, când cu acei bani ar fi putut face orice altceva. Părerea mea este că trebuiau să cheme și suporterii la negocieri. În opinia mea, dacă nu existau acești ‘nebuni frumoși’, Dinamo nu mai exista. Dar domnul Negoiță, ca de obicei…”, a mai declarat Dănuț Lupu pentru B1.ro.