Evaluatorul mărcii Steaua, arestat pentru fapte de corupție în dosarul "Murgeanu"

Publicat: 21 03. 2016, 11:32
Foto: fanatik.ro

SC Eval Best Office SRL, firma care se ocupă de evaluarea mărcii Steaua este implicată într-un dosar de corupție.

Reprezentanta acesteia, Gabriela Gângoe Simion a fost arestată miercurea trecută în dosarul "Murgeanu", scrie prosport.ro.

Acesta este bănuită că ar fi dat 15.000 euro mită lui Răzvan Murgeanu pentru ca Primăria Sector 5 să vireze către o firmă controlată de Gângoe suma de 8,5 milioane de lei, în contul unor lucrări de reabilitare termică.

Acum, firma reprezentată de Gângoe a primit din partea CSA Steaua București suma de 287.730 de lei.