Europa League: Gaz Metan – Mainz, 1-1 (5-4 la penalty-uri). Ardelenii reușesc o victorie istorică

Publicat: 04 08. 2011, 22:43

Gaz Metan Mediaș s-a calificat, joi, în playoff-ul Europa League, după ce a învins la penalty-uri pe Mainz, scor 5-4, la finalul celor 120 de minute scorul înregistrat pe tabelă a fost de 1-1.

Germanii au deschis scorul, în minutul 31, prin Risse, în urma unei erori de marcaj a fundașilor centrali ardeleni.

Gaz Metan a egalat, în minutul 61, prin iordanianul Bawab, cu o lovitură de cap, în urma unui corner executat de Ciprian Petre.

La finalul celor 120 de minute de joc scorul a fost de 1-1, același ca în manșa tur, partida fiind decisă la loviturile de departajare.

Bawab a fost iarăși providențial pentru români, înscriind golul decisiv.

Scor final, Gaz Metan Mediaș – Mainz, 1-1 (5-4 după penalty-uri).

În tur, în Germania, cele două echipe au remizat, scor 1-1.

Gaz Metan Mediaș a reușit o calificare istorică, eliminând o echipă mult mai titrată, pornită cu prima șansă în această dublă manșă.