Espanyol, echipa antrenată de Costel Gâlcă a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat pe teren propriu în compania formației Celta Vigo.
Abraham a avut o ocazie mare în minutul 7, însă a ratat singur cu portarul.
Oaspeții au deschis scorul în minutul 28, Iago Aspas marcând după o greșeală a portarului Pau Lopez.
Bucuria nu a ținut mult pentru că echipa lui Gâlcă a adus egalarea în minutul 39.
Asensio a profitat de centrarea lui Javi Lopez și a reușit să aducă un punct echipei sale.
În urma remizei de marți seara, Espanyol a ajuns la patru meciuri fără victorie și la al șaptelea egal în Primera.
Elevii lui Gâlcă încă mai au emoții pentru salvarea de la retrogradare în ultimele patru etape rămase din acest sezon. După remiza contra Celtei Vigo, Espanyol este pe locul 15 în campionatul Spaniei cu 37 de puncte.