EMOȚIONANT! Află povestea singurului paralimpic român medaliat la Rio (FOTO)
Alexandru Bologa este un tânăr care a impresionat o țară întreagă. El este primul jodoka nevăzător din România și primul care s-a calificat pentru Jocurile Paralimpice de anul acesta la categoria de 60 de kilograme. Alexandru are doar 20 de ani, dar a reușit să câștige medalia de bronz, singura de altfel pentru România. Povestea lui de viață este cu totul impresionantă, iar puterea lui de a se antrena și de a face eforturi considerabile pentru a fi în competiție cu cei mai buni este o dovadă de ambiție și determinare.
Tânărul se antrenează alături de echipa olimpică de judo la Cluj. Era foarte aproape să câștige medalia de bronz la Campionatele Europene de la Lisabona din noiembrie 2015, clasându-se pe locul cinci. Dar a câștigat aurul la Heidelberg în februarie 2016 şi argint la Grand Prix Infraero Brazilia în martie 2016.
În luna iunie 2016 a câştigat medalia de aur la Grand Prix-ul de la Birmingham, în Marea Britanie. Nu multă lume își să seama ce sacrificii a trebuit să facă pentru a reuşi să devină medaliat olimpic. În ciuda faptului că este complet nevăzător de la şase ani,Alexandru Bologanu lasă acest lucru să îl oprească în vreun fel.„El nu a aşteptat de la noi să-l tolerăm, să-l privim cu milă. Îl teroriza faptul că cineva se poate gândi cu milă la el, cu compasiune. E un bărbat adevărat, el nu vede cu ochii, dar o face cu mintea”, povesteaFlorin Bercean, antrenorul coordonator al lotului de la Cluj.
Alex urmează cursurile a două facultăţi: Psihopedagogie Specială şi Kinetoterapie, din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”. Cu siguranță, cea mai notabilă realizare din viaţa lui a fost să ajungă pe podium la Rio, iar emoţiile l-au copleşit, dar i-au şi confirmat un lucru important: că toate sacrificiile făcute de-a lungul timpului au dat rezultate.„Nu mă aşteptam să iau o medalie la prima mea participare la Jocurile Olimpice. Sunt bucuros, dar încă nu realizez ce am izbutit. Cel mai greu mi-a fost înainte de începerea concursului pentru că am avut mari emoţii”,conform cancan.ro.