Elisabeta Lipă: Vistieria Agenției Naționale pentru Sport este goală. Am preluat și datorii, și executări

Publicat: 21 07. 2023, 16:10
Foto: Elisabeta Lipă / Facebook

Vistieria Agenției Naționale pentru Sport este goală, a declarat noua președintă a instituției, Elisabeta Lipă, care susține că a preluat de la fosta conducere a Ministerului Sportului foarte multe probleme, datorii și executări, potrivit Agerpres.

Ce a spus Elisabeta Lipă despre situația Agenției Naționale pentru Sport

Elisabeta Lipă conduce din 20 iunie Agenția Națională pentru Sport, instituție care a preluat gestionarea sportului românesc după desființarea ministerului de resort.

„Dacă încep să spun câte probleme am identificat la Agenţie nu cred că avem timpul necesar… În plus, mie îmi place să mă uit în faţă, nu în spate. Un lucru este însă clar, vistieria Agenţiei Naţionale pentru Sport este goală. Am foarte multe probleme, multe federaţii vor să îmi predea cheile. Iar cele care nu îmi predau cheile vin şi mă întreabă ce să facă pentru că au Mondiale, Europene sau calificări şi au nevoie de bani. Dar ambiţioasă cum mă ştiţi sunt convinsă că voi ieşi şi din asta cu succes. Vă daţi seama, dacă vistieria este goală ce să preiau? Multe probleme, asta am preluat… şi datorii, şi executări. Şi tot vin executările. Toată lumea ne cere bani şi nu înţeleg de ce nu s-au îngrijit ca lucrurile să funcţioneze. De exemplu tot parcul auto este executat”, a declarat Elisabeta Lipă.

Președinta Agenției Naționale pentru Sport spune că nu se aștepta „să fie chiar așa” situația, dar că nu îi place să se plână.

„Nu aş putea spune că problemele acestea influenţează calificările la Paris. Pentru că federaţiile au primit un buget cât de cât la începutul anului, iar atunci când e în pericol de a nu avea finanţare avem parterul nostru COSR care vine şi ne înlocuieşte. Colaborăm foarte bine astfel încât lipsurile să fie acoperite”, a adăugat fosta mare sportivă.