Eduard Novak, primul ministru care va participa la Olimpiadă, în calitate de sportiv. Când se vor desfășura Jocurile Paralimpice

Eduard Novak, primul ministru care va participa la Olimpiadă, în calitate de sportiv. Când se vor desfășura Jocurile Paralimpice
Eduard Novak

Ministrul Eduard Novak intenționează să devină primul ministru din istorie care participă la Jocurile Olimpice/Paralimpice. Motivul pentru care oficialul Guvernului nu s-a alăturat delegației României la competiția deschisă oficial astăzi, a fost tocmai dorința lui Novak de a continua pregătirea pentru concursul destinat persoanelor cu dizabilități.

„Eu îmi doresc foarte mult să particip și să fiu primul ministru din istorie care participă la Jocurile Olimpice. Desigur, o să fac tot ce-mi stă în putință ca să mă pregătesc cât mai bine. Și de ce nu, poate aș avea șanse la o medalie”, a declarat Novak la începutul anului.

În prezent, Novak ocupă funcția de ministru al Tineretului și Sportului, dar și de președinte al Federației Române de Ciclism.

Jocurile Paralimpice de la Tokyo vor avea loc în perioada 24 august – 5 septembrie 2021. Jocurile Olimpice au început pe 23 iulie și se vor încheia pe 8 august 2021.

Eduard Novak are piciorul drept amputat. A transformat o dramă într-o oportunitate

Novak este absolvent al facultății de Drept din cadrul Universității București. Inițial, a practicat patinaj viteză, dar un accident rutier suferit în 1996 i-a deschis alt drum. Și-a pierdut laba piciorului drept, dar a devenit ciclist profesionist.

„În ianuarie ’96 mergeam la un concurs în Italia. Aveam 19 ani. Vremea era foarte rea. Ningea, drumul era în construcție. Eram în mașină cu părinții mei. Mașina a derapat și ne-am lovit de parapet. Parapetul era lovit dinainte și era ieșit în afară. Nu aveam viteză, abia vedeam drumul, așa tare ningea. După ce ne-am izbit și am aprins lumina, m-am uitat în jos și am văzut că parapetul era în mașină. Nu aveam jumătate din laba piciorului. Mă uitam și nu-mi venea să cred. Mă gândeam că m-am lovit la cap și nu văd bine…”, a povestit Novak într-in interviu acordat în urmă cu peste 10 ani.

Carol Eduard Novak are 44 de ani, medaliat cu aur la Jocurile Paralimpice din 2012, găzduite la Londra. De asemenea, a cucerit și două medalii de argint la Jocurile Paralimpice de la Beijing, din 2008 și la Londra 2012.

De-a lungul timpului, sportivul a adunat multiple medalii la Mondialele de paraciclism. În 2019 a câștigat bronzul la Mondialele de paraciclism pe șosea de la Emmen, Olanda, iar în februarie 2020 a obținut 3 medalii, una de argint şi două de bronz, la Campionatele Mondiale de paraciclism pe velodrom de la Milton, Canada.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)