Echipa națională a României privește cu entuziasm spre acest început de campanie, a declarat selecționerul Edi Iordănescu, vineri, în conferința de presă în care a prefațat partida de sâmbătă seară, cu Andorra, din startul preliminariilor EURO 2024.
Selecționerul primei reprezentative susține că a văzut „multe lucruri bune” la prima adverară a României din Grupa I, Andorra, cu care „tricolorii” vor juca sâmbătă seară, de la ora 21:45.
„Privim cu entuziasm acest început de campanie, cu energie bună, cu încredere, cu speranță, dar e adevărat că toate aceste lucruri nu sunt suficiente. Începând chiar cu jocul de mâine, trebuie să fim extrem de motivați, de concentrați, de atenți la fiecare detaliu, să intrăm cu spirit în teren, să înțelegem că vom avea în față un adversar care va pune foarte mult suflet în joc”, a declarat Edi Iordănescu.
„Sunt multe lucruri bune pe care le-am văzut la Andorra și chiar v-aș apela ca să nu cădeți în capcana să analizați doar adversarul, ci și contextul. Venim după 7-8 ani de secetă, există o presiune mare în jurul echipei naționale, există dorință la fel de mare””, a continuat el.
Tehnicianul a sugerat că nu vede o altă alternativă decât calificarea la turneul final din Germania.
„Sunt jucători care ne lipsesc, dar este o campanie a calificării, și nu a scuzelor. Trebuie să găsesc soluții, sunt aici ca să le găsesc. Nu e ușor când se schimbă lucrurile de la o zi la alta, nu e ușor când ai patru jucători cu probleme pe aceeași poziție. Încercăm să analizăm din toate unghiurile și mâine să facem alegerea cea mai bună, care să contribuie, la fel ca celelalte alegeri, la o victorie pentru România”, a mai spus Edi Iordănescu.