Echipa Simonei Halep s-a mărit! Cine va ajuta liderul mondial din tenisul feminin să treacă peste despărțirea de Cahill
Acum că noul sezon este tot mai aproape de început, liderul mondial din tenisul feminin și-a întărit echipa cu care va ataca cele mai râvnite trofee. Vasile Antonescu este jucătorul de tenis care s-a alăturat grupului ce o ajută pe Simona Halep pentru aventura din circuitul mondial de tenis, în anul 2019, informează digisport.ro.
Acesta este jucător de tenis în activitate și va fi partener de antrenament pentru Simona Halep. Cei doi au mai colaborat și în urmă cu doi ani. Cea mai bună clasare a lui Vasile Antonescu este locul 362 ATP.
Astfel, Vasile li s-a alăturat lui Florin Segărceanu, Andrei Cristofor și Teo Cercel, în încercarea de a aduce în România primul Australian Open din istorie, dar nu numai atât. Pe Halep o așteaptă un an de foc, în care are misiunea dificilă de a-și apăra prețiosul Roland Garros, dar și să încerce marea cu degetul la US Open sau Wimbledon, acolo unde a avut rezultate destul de slabe în 2018.