Echipa Rapidului, exclusă din Europa: Giuleștenii riscă să ajungă în Liga a III-a

Publicat: 05 12. 2012, 12:17

După ce patronul George Copos a anunțat intrarea Rapidului în insolvență, clubul de fotbal dă semne că se destramă încet, dar sigur.

Primul semn: excluderea din Europa. Potrivit prevederilor internaționale, un club care intră în acest sezon în insolvenţă nu va putea participa în ediţia 2013/2014 a cupelor europene. Pe plan intern, dacă Rapid nu va prezenta pînă pe 31 martie 2013 un plan de redresare, în care datoriile să fie reeşalonate, nu va primi licenţa pentru Liga I şi va fi retrogradat direct în Liga a III-a.

Pe lângă aceste probleme administrative, aproape toți jucătorii și-au depus memorii la LPF pentru a deveni liberi de contract și așteaptă deja oferte de la alte echipe, anunță Gsp.ro.

Mai mult, nemulțumiți de faptul că actuala conducere nici măcar nu vine să discute cu ei despre situația creată, rapidiștii au refuzat să se antreneze. Ei sunt neplătiți de aproape 4 luni și sunt șanse mici să mai încaseze ceva de sărbători.

Potrivit aceleiași surse, jucătorii rapidiști care vor să devină liberi de contract sunt: Pecanha, Albuţ, Voicu, Oros, Abrudan, Burcă, Glauber, Bozovici, Duarte, Apostol, Grigore, Herea, Teixeira, Milisavljevici, Renan, Roman, Grigorie, Surdu, Goga, Ioniţă, Figueiredo şi Ilijoski.