Sport
Echipa masculină de gimnastică a României s-a clasat, sâmbătă, pe locul 2 la triunghiularul cu Germania şi Elveţia, de la Obersiggenthal, gimnastul Andrei Muntean ocupând prima poziţie la individual-compus.
Echipa României, formată din gimnaştii Cristian Băţagă, Andrei Muntean, Marius Berbecar, Andrei Ursache, Daniel Rădeanu şi Laurenţiu Nistor a încheiat concursul din Elveţia cu un total de 338,55 puncte, cu care s-a clasat pe locul 2, transmite Mediafax.
Competiţia a fost câştigată de Germania, cu 342,80 puncte, iar Elveţia s-a clasat pe locul 3 (337,95 puncte).