Echipa lui Răzvan Lucescu, arbitrată de un român în finala mică de la Cupa Mondială a cluburilor: Monterey vs Al Hilal, cu Ovidiu Hațegan la centru

Publicat: 20 12. 2019, 13:12
Foto: pixabay.com

Ovidiu Haţegan a fost delegat la duelul dintre Monterey şi Al Hilal, echipa antrenată de Răzvan Lucescu, finala mică la Cupa Mondială a cluburilor, transmite news.ro.

Partida va avea loc sâmbătă, 21 decembrie, începând cu ora 16:30, ora României.

Haţegan va fi ajutat de asistenţii Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe.

Finala se va disputa între Flamengo, echipa care a învins-o pe Al Hilal în semifinale, şi Liverpool. Acest meci va avea loc tot sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 19:30, ora României.

Haţegan a mai arbitrat un meci la Mondialul cluburilor, duelul dintre Monterey şi Al Sadd.