Veste bună pentru echipa HCM Baia Mare. Aceasta va fi finanţată în continuare de la bugetul local, chiar dacă ancheta penală este în plină desfăşurare, informează B1 TV. Primarul Cătălin Cherecheş a luat decizia după o întâlnire cu membrii consiliului Local şi cei ai cluburilor Sportive. Performanţele handbalistelor, dar mai ales faptul că jucătoarele sunt calificate în Liga Campionilor l-au determinat pe primar să nu taie banii echipei.
”Pe mine m-a interesat şi mă interesează doar să nu-L deranjez pe Dumnezeu şi pe mama. Atât”, aşa răbufnea primarului de Baia Mare după ce procurorii au cerut documente de la primăria pe care o conduce.
Toate actele au legătură cu finanţarea clubului HCM. La acel moment, edilul anunţa că suspendă orice finanţare, până la finalizarea anchetei. O decizie dramatică, în condiţiile în care echipa de handbal a clubului se calificase în Liga Campionilor, iar în lipsa banilor, ar fi fost nevoită să de retragă din competiţie.
”E o emulaţie la nivelul copiilor, dar înţeleg că copiii trebuie să vadă doar la televizor cum joacă americanii baschet. Înţeleg că trebuie să vedem cum joacă nemţii fotbal. Înţeleg că trebuie să vedem cum joacă francezii handbal. Înţeleg că trebuie să vedem cum joacă ăia din Italia volei”, a mai spus revoltat edilul.
La două zile după izbucnirea scandalului, primarul Cătălin Cherecheș a avut-o cu reprezentanții Consiliului Local Baia Mare, dar și cu cei ai cluburilor sportive din oraş în urma căreia, pe baza performanţelor sportive, s-a decis ca acestea să fie în continuare finanţate din Bugetul local. Ba mai mult, edilul oraşului a promis că va discuta reprezentantii Federatiei Romane de Handbal pentru a vedea dacă cele două echipe pot fi transferate în timpul campionatului național pe clubul de drept public care urmează să fie înființat.
În urma percheziţiilor, procurorii DNA au dispus controlul judiciar pe o durată de 60 zile, pentru Bala Liviu – Ioan, director executiv al clubului H.C. Municipal Baia Mare. Acesta este acuzat de abuz în serviciu, complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri şi complicitate la evaziune fiscală. Procurorii arată că, în perioada 2014 – iulie 2015, directorul HCM a îndeplinit în mod defectuos mai multe acte ce nu au fost cuprinse în bugetul de venituri și cheltuieli și în bilanțul contabil aprobat de Adunarea Generală a Municipiului Baia Mare, prin care a cauzat clubului sportiv un prejudiciu de aproximativ 650.000 lei. Practic, pe ştatele de plată a trecut salarii mai mari pentru jucătoare, în condiţiile în care acestea ar fi primit mult mai puţini bani.