Cum arată grupa de Liga Națiunilor, înainte de partida României cu Irlanda de Nord. Pentru „tricolori” urmează o deplasare la Belfast
Deși începuse bine grupa de Liga Națiunilor și avea patru puncte după primele două meciuri, România este tot acolo și astăzi, când a jucat deja patru etape, astfel că înaintea meciului de miercuri de la Belfast „tricolorii” mai au un singur obiectiv – să nu piardă cu Irlanda de Nord și să evite, astfel, evitarea retrogradării în Liga „C”. Toate calculele depind însă de decizia pe care o va lua UEFA cu privire la returul dintre naționala noastră și Norvegia, pentru că în cazul unui succes „la masa verde” pentru noi ecuația ar fi mult mai simplă.
După un parcurs oscilant, România merge la Belfast, pentru a înfrunta selecționata Irlandei de Nord
România trebuia să înfrunte Norvegia duminică seară, dar selecționata nordică nu a avut permisiunea să părăsească țara în contextul crizei COVID-19, astfel că duelul a fost amânat. În tur, norvegienii se impuseseră cu 4-0 – cu ajutorul unei triple reușite de Haaland – și aveau statut de mari favoriți înaintea returului. Rămâne ca UEFA să ia o decizie în privința duelului, care s-ar putea solda cu o victorie la „masa verde” pentru România.
Chiar și așa, Austria a reușit să se impună duminică seară în compania Irlandei de Nord, astfel că a devenit o certitudine că România nu mai poate obține primul loc în grupa de Liga Națiunilor și, prin urmare, nici promovarea în liga valorică A.
Pentru a evita ultima poziție însă, „tricolorii” trebuie să nu piardă cu Irlanda de Nord. Rămâne, totuși, deocamdată, o incertitudine deznodământul partidei cu Norvegia.
Clasamentul grupei de Liga Națiunilor din care face parte selecționata antrenată de Mirel Rădoi
- Austria– 12 puncte– 5 meciuri jucate
- Norvegia– 9 puncte– 4 meciuri jucate
- România– 4 puncte– 4 meciuri jucate
- Irlanda de Nord– 1 punct– 5 meciuri jucate
România a pus capăt unei serii de trei înfrângeri
Una peste alta, vestea bună pentru „tricolori” este că în această pauză dedicată echipelor naționale au regăsit drumul spre victorie, câștigând cu 5-3 un amical în compania selecționatei din Belarus.
„Cred că am câştigat o repriză şi am pierdut o repriză. Aveam nevoie de această victorie, moralul este important, era nevoie de această descătuşare. Nu e dezamăgire că am primit trei goluri, dar este o problemă. Însă mă bucur că am văzut o reacţie a jucătorilor, că am reuşit să fim calmi, dar asta nu înseamnă că trecem cu vederea altor probleme”, a afirmat Mirel Rădoi,la Pro X, potrivitNews.ro.
Răzvan Marina oferit și el o reacție la finalul meciului, pentru același post de televiziune.
„Mă bucur că Mister a avut încredere să mă pună căpitan. Veneam după nişte eşecuri şi e un meci bun pentru moralul nostru. Ne va ajuta pentru meciurile cu Norvegia şi Irlanda de Nord. A fost o mândrie să fiu căpitan,când am văzut că nu joacă Tătă, m-am gândit că poate sunt eu, că eram cel mai vechi. Sper sănu înşel această încredere. Mă bucur că amdat gol, nu am mai dat de un an jumate”, a spus Răzvn Marin.