După eliminarea de la Jocurile Olimpice, Rafa Nadal recunoaște că probabil a jucat pentru ultima oară pe terenurile de la Roland Garros
Rafael Nadal a recunoscut că optimea de dublu în care a făcut pereche cu Carlos Alcaraz, în urma căreia a fost eliminat oficial de la Jocurile Olimpice, a fost probabil ultimul meci pe care l-a disputat pe terenurile de la Roland Garros, relatează The Japan Times.
Nadal, eliminat oficial de la Jocurile Olimpice
Miercuri, în optimile probei de dublu de la Jocurile Olimpice, perechea spaniolă supranumită „NadAlcaraz” a fost învinsă de americanii Krajicek și Ram, scor 2-6 / 4-6. La simplu, Nadal părăsise competiția de luni, când a cedat în două seturi în fața lui Novak Djokovic, scor 1-6 / 4-6.
Turneul de tenis de la Jocurile Olimpice se desfășoară la Roland Garros. Același complex găzduiește și Openul Francez, turneu pe care Rafa Nadal l-a câștigat de 14 ori, un record. Ultimul triumf al starului iberic la Grand Slam-ul de la Paris datează din 2022, când îl învingea pe norvegianul Casper Ruud în marea finală.
Rafa Nadal are și o statuie la Roland Garros.
Ajuns la 38 de ani, cel mai titrat tenismen al Spaniei a căzut pe locul 161 mondial după o succesiune de accidentări și are perspective incerte în sportul în care a scris istorie.
După înfrângerea cu Novak Djokovic, Nadal anunța că va lua o decizie cu privire la viitorul său după Jocurile Olimpice.
Rafa Nadal recunoaște că probabil a jucat pentru ultima oară la Roland Garros
După ce a pierdut și la dublu, cel supranumit cândva „Regele zgurii” a fost întrebat dacă se poate spune că a jucat pentru ultima oară la Roland Garros.
„Poate că da, nu știu. Dacă asta a fost ultima oară, pentru mine sunt sentimente și emoții de neuitat”, a declarat Nadal.
„Îmi oferă iubire și susținere de absolut fiecare dată când sunt pe teren. Pentru mine, este super, super special să simt asta, mai ales aici. Nu le pot mulțumi îndeajuns pentru că mi-au dat toate sentimentele pe care le am în mine și emoțiile pe care mă fac să le simt”, a mai spus Rafa Nadal.