Dumitru Dumitriu, noul antrenor principal la Steaua București, după ce italianul Massimo Pedrazzini a demisionat pentru că nu a fost de acord cu reducerile salariale
Dumitru Dumitriu a fost numit în funcția de antrenor principal al echipei de fotbal Steaua București, în locul italianului Massimo Pedrazzini, anunță clubul pe site-ul său oficial.
Dumitru Dumitriu va colabora, in continuare, cu staff-ul format din Nicolae Dică, Ciprian Prună, Marius Popa și Mirel Rădoi, directorul sportiv al Stelei, care de fapt a fost antrenorul de facto al echipei de la începutul sezonului.
Potrivit digisport.ro, Massimo Pedrazzini a demisionat din funcţia de antrenor principal pentru că nu a fost de acord cu reducerile salariale impuse de patronul Gigi Becali. Acesta nu a acceptat să fie remunerat cu 2.000 de euro, având în vedere că salariul său inițial era de 5.000 de euro.
”Clubul nostru îi mulțumește lui Massimo Pedrazzini pentru munca depusă și îi urează mult succes în activitățile viitoare!”, se arată în mesajul postat de gruparea sportivă.
Dumitru Dumitriu s-a născut pe 19 noiembrie 1945, în Capitală. A jucat pentru Steaua între 1962 și 1972, perioadă în care a câștigat trei Cupe ale României (1969-1971). În 1972 a trecut la Satu Mare, apoi la FC Galați și s-a retras din activitate de la ICSIM, în 1978. În ediția 1989-1990 a devenit secund la Steaua și a câștigat eventul în 1989.
În 1990-1991 a pregătit lotul olimpic, apoi Dacia Unirea Brăila, în sezonul 1991-1992. A revenit ca antrenor secund la Steaua în 1992, cu care a câștigat din nou titlul, în 1993 și 1994.
De asemenea, a fost numit antrenorul secund al lui Anghel Iordănescu la echipa națională și a participat la CM 1994, unde România a obținut cea mai mare performanță din istorie, sferturile de finală.
Visul de a fi antrenor principal la Steaua i s-a îndeplinit după Cupa Mondială și a deschis o nouă serie de titluri consecutive, între 1995 și 1997, perioadă în care a cucerit și două Cupe (1996 și 1997), precum și Super Cupa (1995).
“Titi” Dumitriu este totodată și primul tehnician român care a acces în UEFA Champions League, cu Steaua, unde a ajuns trei ediții la rând. Parcursul său ulterior s-a legat de AEK Atena, Apollon Limassol, Rapid, Oțelul, Rocar, FC Bacău, Akratitos, FC Bihor, Poli Timișoara, Prefab Modelu, Poli Iași și FC Clinceni, acolo unde a activat ultima dată.
De asemenea, și-a trecut în palmares și titlul obținut de Steaua în 2005, atunci când s-a aflat pe bancă la ultimele trei meciuri ale sezonului, după demiterea lui Walter Zenga.