Dumitru Dragomir anunță că a fost testat pozitiv cu coronavirus: Fostul șef al LPF a fost vaccinat anti-COVID-19
Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a anunțat că a fost testat pozitiv cu noul coronaavirus după ce s-a vaccinat anti-COVID-19.
Mitică Dragomir, diagnosticat cu COVID-19 după vaccinare
„Da, este adevărat că sunt în carantină. Am făcut un test și a ieșit negativ, iar apoi am făcut un test PCR și am ieșit pozitiv. Practic, am COVID.
Mă simt bine, nu am niciun simptom. Nu am nici pe dracu`, dar respect regulile. Nu mai știu ce să cred. Eu am făcut și vaccinul… Acum, aștept rezultatele unui alt test, mi-am mai făcut unul, ca să fiu sută la sută sigur… Vom vedea ce va fi”, a spus Dumitru Dragomir pentru ProSport.
Dumitru Dragomir are 74 de ani.
Specialiștii precizează că infectarea cu noul coronavirus se poate produce și după vaccinare, în condițiile în care nivelul optim de anticorpi este atins abia la 10 zile după administrarea celei de-a doua doze a serului anti-COVID-19.
Situația actualizată a cazurilor de coronavirus la nivel național
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, de la începutul pandemiei de coronavirus și până în prezent, în România, au fost testate pozitiv 760.091 de persoane, dintre care 706.394 au fost declarate vindecate. În ultimele 24 de ore, 2.415 români au aflat că au COVID-19, în timp ce alți 685 au fost reconfirmați pozitiv un urma retestării.
La ATI sunt internate 969 de persoane, iar alți 48 de pacienți au decedat, astfel că bilanțul total al deceselor a ajuns la 19.325în România.
Câte persoane au fost vaccinate până acum în România
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a transmis în raportarea de sâmbătă că de la începutul campaniei naționale de imunizare anti-COVID-19, pe 27 decembrie 2020, și până în prezent, 683.346 de persoane au fost vaccinate în România. Dintre aceștia, 628.491 de persoane au primit vaccinul Pfizer/BioNTech, iar 54.855 au fost vaccinate cu serul produs de Moderna. De asemenea, până acum 282.596 persoane au primit prima doză de vaccin, iar 400.750 au fost vaccinați cu schema completă.