Două fetițe din Singapore, mici jucătoare de tenis, i-au luat Simonei Halep un mic interviu adresându-i fiecare câte o întrebare, informează WTAfinals.com.
Fetițele au întrebat-o pe Halep ce ar putea să facă pentru a deveni mai bune în tenis și dacă vor ajunge și ele la fel ca românca ce ocupă locul trei în clasamentul WTA.
„Noi suntem mici şi tu eşti mică, ce putem face pentru a deveni mai bune în tenis?„, a fost prima întrebare a fetiţelor.
„Este un compliment sau nu, să fii mică”, a reacţionat Halep râzând. „Nu este un lucru rău că suntem mici. De fapt suntem foarte rapide pe teren şi putem să ne mişcăm mai repede decât fetele înalte, astfel că avem viteză pe teren, putem să ne mişcăm foarte bine şi avem abilitatea de a ajunge la toate mingile, să alergăm pe tot terenul. Trebuie doar să vă îmbunătăţiţi capacitatea de a alerga, picioarele, muşchii şi să fiţi în formă tot timpul pentru că este foarte important să nu vă accidentaţi„, a mai spus românca.
„Da, sunt sigură că veţi ajunge ca mine şi mă bucur că vreţi să ajungeţi ca mine. Vă urez succes şi să credeţi în visul vostru„, a răspuns Simona Halep, a răspuns Halep la a doua întrebare.
Simona Halep se află zilele acestea la Singapore, unde promovează Turneul Campioanelor.