DIVORŢURI pe bandă rulantă: Cum s-a ales PRAFUL de căsniciile fotbaliştilor din Generaţia de Aur! (FOTO)
Fotbaliştii din generaţia lui Gheorghe Hagi, care a rămas în istorie ca Generaţia de Aur, nu au reuşit să câştige niciun trofeu major cu echipa naţională a României, dar par „campioni” la divorţuri.
Naţionala condusă de „Regele” Hagi a avut ghinionul teribil de a rata la mustaţă prezenţa în careul de aşi de la Campionatul Mondial din 1994 (SUA) şi se pare că fostbaliştii din celebra echipă de atunci nu stau mai bine nici în dragoste. Astfel, 8 din cei 14 „tricolori” care au jucat împotriva Columbiei la CM ’94 s-au separat de soții, scrie gsp.ro.
Ultimul din această listă este Gică Craioveanu, care a divorțat de Gemma acum câteva luni, femeia care îi stătea alături de aproape 20 de ani. Anunțul a fost făcut abia public acum câteva zile.
Fotbalistul a mai fost înainte căsătorit cu Oana, fiica fostului fotbalist al Universităţii Craiova, Petre Deselnicu. Relația lor a început în 1991, după ce Oana a fost logodnica lui Gică Popescu, motiv pentru care Craioveanu și Popescu nu și-au vorbit timp de 7 ani.
În 2002, soții Craioveanu au divorțat, iar fotbalistul s-a îndrăgostit de Gemma, o spanioloaică din Villarreal, care i-a devenit soție, dar și mama celui de-al doilea băiat, Alexandru, și a unei fete, Adriana. Gemma e cu 9 ani mai tânără, dar acum povestea de dragoste s-a terminat.
(Foto: gsp.ro)
„Da, am divorțat! Dar țin să precizez că am o relație extraordinară cu Gemma datorită faptului că avem și doi copii împreună. Mergem împreună în vacanțe, nu e problemă. Există respect între noi, doar am stat 20 de ani împreună. E o viață de om! Pur și simplu ne-am despărțit pentru că nu a mai fost să fie. Dar am rămas în relații foarte bune. Spre exemplu, am fost la Cazanele Dunării cu ea în august”, a spus Gheorghe Craioveanu.
Mai multe nume mari ale fotbalului românesc din ultimele 3 decenii au trecut şi ele prin separări dureroase.
Spre exemplu, Florin Răducioiu, care a divorţat chiar la final de 2018. Era împreună cu Astrid din toamna lui 1993, iar în 1994, după Mondial, s-a însurat cu frumoasa olandeză.
(Foto: gsp.ro)
Au împreună doi băieți, Andrea și Alessandro. Până la Astrid, cea mai cunoscută relaţie a lui Răducioiu a fost cea cu Janine Ştefan, fostă parteneră de viaţă a lui Adrian Sârbu.
„Mă îndrăgostisem până peste cap de Janine, un fotomodel celebru al acelor ani. Am greşit şi nu l-am ascultat atunci nici pe Ioan Becali. Mi-a spus de zeci de ori să renunţ la Janine, dar n-am făcut-o decât foarte târziu. Despărţirea s-a petrecut într-un fel foarte dur!”, mărturisea Răducioiu.
Şi Dan Petrescu a divorţat de soţia sa, Dana, neînţelegerile dintre cei doi fiind intens intens mediatizate.
În 2001, fosta soţie a antrenorului a recunoscut că a avut o relație extraconjugală cu Radu Niculescu, fotbalist cu care Petrescu era coleg de cameră, iar în 2003 soții Petrescu au hotărât să se despartă, după 10 ani de căsnicie.
Dana nu s-a mulțumit niciodată cu statutul de nevastă, lucru pe care l-a declarat de câte ori a avut ocazia. Divorțul a fost unul cu scandal, cei doi pierzându-şi luni bune prin tribunale. După despărțire, Dana s-a ales cu două apartamente, o casă în București, un teren în Pipera, dar şi două maşini. Petrescu s-a recăsătorit cu Adriana, un fost fotomodel.
Şi Gheorghe Hagi a trecut printr-un divorţ. „Regele” s-a despărțit de Leni Celnicu în 1991. Procesul intentat de Leni a durat doi ani și a fost unul dintre cele mai mediatizate.
(Foto: gsp.ro)
Fosta soție l-a atacat extrem de dur la acea vreme pe Gică. În boxa martorilor au fost rostite cuvintele: „Hagi este un zero ca om!”. Unul dintre motivele invocate de Leni a fost că părinții lui Hagi nu au plăcut-o. Leni a terminat, ca și Hagi, ASE-ul și a devenit economist. A lucrat la Bancorex până s-a desființat, apoi s-a angajat la BCR. Fosta soție s-a ales cu suma de 300.000 de dolari de pe urma divorțului și și-a refăcut viața destul de târziu, prin 2004. Hagi nu a stat prea mult singur și s-a căsătorit cu actuala nevastă, Marilena, în 1995. Împreună au doi copii: Kira şi Ianis.
Şi alţi „tricolori”, precum Bogdan Stelea, Miodrag Belodedici, Tibor Selymes, Dorinel Munteanu, Ilie Dumitrescu, Gabi Balint, s-au despărţit de soţiile lor.
(Foto: gsp.ro)