Dinamo-FC Botoșani, 1-0, grație golului marcat de tânărul jucător Valentin Costache: Sper să o țin tot așa, cu realizări
Dinamo a învins FC Botoșani, duminică seara, pe stadionul din Ștefan Cel Mare, în prima rundă după pauza competițională.
Singurul gol al partidei a fost marcat de tânărul jucător al câinilor, Valentin Costache, în vârstă de 17 ani, aflat la primul meci ca titular în tricoul lui Dinamo.
Cu mari absențe în lot, Mircea Rednic nu s-a înșelat când l-a titularizat pe Valentin Costache care i-a răsplătit pe deplin încrederea antrenorului său.
Imediat după ce a marcat, vizibil emoționat, jucătorul nici nu știa cum să reacționeze după bucuria primului gol marcat la echipa mare. El a mai înscris de două ori, dar la juniorii B, într-un meci contra Stelei încheiat 3-1 pentru Dinamo.
„Vreau să le mulțumesc celor care au avut încredere în mine. Golul marcat înseamnă un pas înainte, dar trebuie să muncesc mai mult și sper să fie totul bine. După gol, m-am bucurat alături de părinții mei, au fost la meci. Am avut emoții la început, dar mi-am revenit pe parcurs.
Sper să o țin tot așa, cu realizări. O să țin tricoul pentru mine, l-am dat familiei mele. Mingea nu am luat-o, pentru că nu am dat trei goluri”, a spus Valentin Costache la DigiSport.