Dinamo București, în pericol de FALIMENT! Poli Timișoara vrea să-i ÎNGROAPE DEFINITIV pe ‘câini’. Prima reacție a echipei din Ștefan cel Mare

Publicat: 20 03. 2019, 13:00
Foto: FC Dinamo București / Facebook

Dinamo București riscă să intre în faliment, după ce fosta societate pe care activa Politehnica Timișoara a solicitat luni, la Tribunalul București, intrarea în insolvență a echipei lui Ionuț Negoiță.

Motivul invocat îl reprezintă faptul că echipa din Ștefan cel Mare încă n-ar fi plătit toată cota de 50% din transferul fotbalistului Dorin Rotariu (23 de ani) la FC Bruges către Poli Timișoara SA, societatea intrată în faliment care aparținea lui Marian Iancu.

Ar fi vorba, mai exact, despre un rest de 270.000 de euro plus TVA, potrivit gsp.ro.

Dinamo s-a aflat deja în procedură de insolvență, între 2014 și 2015, astfel că dacă nu și-ar plăti datoria către Poli Timișoara ar risca direct falimentul.

Clubul din Ștefan cel Mare susține, prin vocea secretarului general Bogdan Bălănescu, că nu există niciun pericol de faliment sau insolvență.

Dinamo își va consulta avocații, iar situația urmează să fie prezentată prin intermediul unui comunicat de presă. În prezent, cazul e pe rol la Înalta Curte de Casație și Justiție.