Dinamo București a fost amendat cu 30.000 de lei în urma incidentelor de la partida cu Steaua

Dinamo București a fost amendat cu 30.000 de lei în urma incidentelor de la partida cu Steaua
Foto: sport9.ro

Jandarmeria Capitalei a amendat cu 30.000 de lei clubul Dinamo București ca urmare a incidentelor de la partida cu Steaua, meci jucat joi pe Arena Națională.

De asemenea, Jandarmeria a amendat cu 1.000 de lei și societatea privată de securitate pe motiv că unii angajați nu și-au respectat obligațiile privind ordinea și siguranța, scrie Mediafax.

Înainte, pe timpul şi după partidă, jandarmii au identificat 15 persoane cărora le-au fost întocmite actele de sesizare pentru deţinerea şi folosirea materialelor pirotehnice şi au aplicat 30 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 8.830 de lei pentru pătrunderea fără drept pe suprafaţa de joc, pătrundere în stadion în stare vădită de ebrietate, consum de băuturi alcoolice, participare la scandal, ameninţare cu acte de violenţă, săvârşirea în public de fapte sau gesturi obscene, vânzarea la suprapreţ a biletelor, pătrundere în stadion fără documente de acces şi refuz de legitimare.

Cele două echipe bucureștene au terminat la egalitate partida de joi seară, scor 1-1, Steaua asigurându-și calificarea în finala Cupei României cu scorul general de 6-3.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`