“Din păcate nu voi mai reveni niciodată pe teren”: Cea mai bună handbalistă a României s-a retras (FOTO)

“Din păcate nu voi mai reveni niciodată pe teren”: Cea mai bună handbalistă a României s-a retras (FOTO)

Una dintre cele mai bune jucătoare de handbal ale României s-a retras din activitatea sportivă.

Ada Nechita a decis să renunțe la handbal la 33 de ani, deși putea să mai joace o perioadă semnificativă, dar a decis să se ocupe de familie.

Aceasta a născut un băiețel în luna octombrie 2016, iar creșterea acestuia îi ocupă tot timpul.

Ada Nechita spune că vrea să mai facă un copil și cea mai bună decizie este aceea de a renunța la sportul de performanță.

"Sunt o persoană împlinită, fericită și mă simt binecuvântată de când în viața noastră a apărut copilul. Pot spune că e cea mai mare realizare a mea. Ne dorim cât mai repede o surioară sau un frățior. Acum, când o vrea Bunul Dumnezeu

Din păcate, pot spune că nu voi mai reveni niciodată pe teren. Sunt conștientă că mai puteam juca, dar vreau să mă dedic sută la sută familiei. Sportul de performanță presupune să stai plecat cam 80 la sută din timp, ba în cantonamente, ba la meciuri, deplasări. Nu mai pot face aceste lucruri", a spus Ada Nechita, potrivit GSP.

Ada Nechita este împreună cu omul de afaceri Daniel Dan, cel care conduce împreună cu tatăl său fabrica Dan Steel din Beclean.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`