Numele președintelui demisionar al Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), Joseph Blatter, apare într-un nou scandal. Potrivit Die Welt, Blatter ar fi comandat un articol negativ despre preşedintele UEFA, Michel Platini, pe care instanţa mondială l-a transmis mai multor redacţii de publicaţii, informează AFP.
În textul intitulat „Platini: un schelet în dulap”, liderul UEFA este prezentat ca fiind „unul din cei mai mari magicieni ai balonului pe care l-a văzut Europa vreodată”, dar nu „suficient de mare pentru a fi preşedintele FIFA dacă privim spre Qatar”, arată sursa citată, care precizează și că articolul a fost scris de Thomas Renggli, un colaborator apropiat al lui Blatter.
Potrivit jurnaliștilor de la Die Welt „cel mai surprinzător lucru este de a şti cine este în spatele textului: Blatter ar fi comandat personal acest articol pentru a frâna ambiţiile lui Platini, fostul său prieten şi, mai nou, cel mai bun inamic al său, în perspectiva unei candidaturi la preşedinţia FIFA”. De altfel, Die Welt arată că „un text critic la adresa fostului internaţional francez nu este de fapt surprinzător”, având în vedere faptul că Platini a votat pentru Mondialul din Qatar, iar fiul său a obţinut la puţin timp după aceea un loc de muncă.
Joseph Blatter, a declarat recent, pentru cotidianul olandez Volksrant, că preşedintele UEFA, Michel Platini, l-ar fi ameninţat cu închisoarea pentru a-l descuraja să candideze la alegerile de la FIFA care au avut loc în luna mai.
O sursă apropiată lui Michel Platini a calificat afirmaţii liderului demisionar al FIFA drept „poveste regizată”, potrivit AFP.
„Este una din ultima serie de tentative de la Zurich pentru a distrage atenţia lumii de la adevăratele probleme cu care se confruntă FIFA (…) Preşedintele UEFA nu va da credit acestor minciuni ridicole răspunzându-le”, arată sursa citată.