Simona Halep, absentă la Wimbledon din cauza unei accidentări, a coborât șase locuri în topul WTA, ajungând până pe nouă, vestea bună fiind că o altă româncă, Elena-Gabriela Ruse, învingătoare la Hamburg, a urcat nu mai puțin de 65 de poziții în clasament.
Ashleigh Barty și-a respectat statutul de mare favorită la cucerirea trofeului de la All England Club, lidera mondială devenind noua campioană de la Wimbledon. După turneul de pe iarba londoneză, clasamentul WTA numără câteva schimbări importante.
În Top 10, Sofia Kenin a urcat două poziții, până pe locul patru, Bianca Andreescu a avansat până pe a cincea poziție, o urcare de două locuri față de ultimul clasament, Karolina Pliskova, finalistă la Wimbledon este acum pe locul 7, șase poziții mai sus față de clasarea de dinaintea turneului de la Londra, Iga Swiatek a urcat pe opt, iar Garbine Muguruza încheie prima parte a ierarhiei, datorită urcării a două poziții.
O ascensiune importantă au înregistrat-o și Irina Begu, urcare de opt poziții până pe locul 71, și Gabriela Ruse, care a cucerit primul trofeu WTA din carieră la Hamburg și a urcat 65 de locuri, până pe 133.