Sport
Dat afară pe nedrept, un fotbalist român şi-a dat în judecată echipa şi a câştigat peste 1 milion de dolari.
Fostul fotbalist al Timişoarei şi al Unirii Urziceni, Ioan Mera, e liber de contract după ce a câştigat procesul împotriva echipei la care a activat ultima dată, Alania Vladikavkaz.
Fundaşul de 26 de ani, care semnase în 2012 un contract pe trei sezoane cu formaţia din Rusia, fusese concediat pe nedrept la începutul acestui an. Mera a atacat decizia, a câştigat şi va fi despăgubit cu 1.240.000 de dolari, a decis Comisia de Recurs a Federaţiei de Fotbal din Rusia.
Până nu plăteşte întreaga sumă, Alania nu va mai putea transfera jucători.