Denis Alibec, vânat de mai multe cluburi din Europa. Reacția lui Gigi Becali

Publicat: 08 04. 2017, 13:38
Foto: ProSport

Denis Alibec este vânat de mai multe cluburi importante, dar Gigi Becali consideră că nu este încă momentul să îl vândă, informează prosport.ro.

Alibec a avut din nou un sezon excepțional, iar meciul cu Astra a fost unul dintre cele mai bune din cariera sa. În doar 37 de minute, cât a jucat până să se accidenteze, el a dat două goluri şi un assist spectaculos. Prin urmare, mai multe cluburi de fotbal importante și-au trimis reprezentanții pentru a negocia o eventuală cumpărare a sa.

Becali, în schimb, nu ia în calcul vânzarea jucătorului și consideră că are nevoie de acesta pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor.

”Eu nu cer niciun preţ pe Alibec, pentru că este un jucător pe care nu vreau să-l dau. Este netransferabil!”, a declara finanțatorul, pentru DigiSport.

În acest sezon, Alibec a jucat în total 31 de meciuri, a marcat 14 goluri şi a oferit 6 pase de gol. Pentru FCSB are 9 meciuri, 7 goluri şi două assist-uri, mai precizează prosport.ro.