Declarațiile șocante ale gimnastei bătute cu sălbăticie, în faţa colegelor sale de la lotul naţional: „A fost traumatizant la Deva. Şi în ziua de azi mai am coşmaruri!“

Fosta mare gimnastă Maria Olaru, în vârstă de 34 de ani, și-a lansat sâmbătă volumul biografic „Preţul aurului. Sinceritate incomodă”, care a stârnit controverse încă înainte de a apărea, potrivit adevarul.ro.

În volumul său, Maria Olaru rememorează în carte momentul în care tatăl unei colege a intrat în sala de sport de la Deva, chemat de antrenorii Octavian Bellu şi Mariana Bitang, care erau furioşi că o prinseseră pe sportivă transportând dulciuri pentru celelalte fete.

„Partea şi mai groaznică a urmat după aceea: părinţii Andreei Ulmeanu au fost convocaţi la şcoală, căci antrenorii principali voiau s-o exmatriculeze, ca să dea un exemplu pentru toate celelalte. Aşa se face că eu (altfel, prea obişnuită cu violenţele fizice care îmi maltrataseră copilăria) a trebuit să asist şi la o scenă cumplită, pe care nu o pot uita. Acolo, în sală, pe aparatul numit sol, în faţa tuturor, tatăl colegei noastre şi-a scos cureaua de la pantaloni, a pus-o jos şi a bătut-o, lovind-o cu sălbăticie, parcă incitat de plânsetele şi contorsionările ei.

Politică - 23 dec, 11:50

Ilie Bolojan, noul președinte al Senatului. Câte voturi a obținut

A fost un spectacol degradant şi, pentru mine, traumatizant. Despre omenie sau utilitate, ce să mai vorbim? Nimeni n-a intervenit, în vreun fel, să i-o scoată din mâini. De furie şi de ruşine, am plâns, apoi, tot antrenamentul. Nu puteam, dar nici nu voiam să mă opresc, în ciuda atenţionărilor (unele, deloc delicate) din partea antrenorilor. Boceam cu ciudă, cu o umilinţă neputincioasă. Mă gândeam dacă, într-o asemenea situaţie, tatăl meu ar fi procedat la fel. Nu, exclus! La sfârşitul şedinţei de pregătire, îl aud pe dl. Bellu: «Olaru, ia vino-ncoace!… Ce-i asta la tine? Tu crezi că pentru tine ar plânge vreuna?». Şi iar… jart… trosc, mi-a îndesat câteva palme de învăţătură. Şi are dl. Bellu o mână grea!… Dar dreptate a avut: niciuna dintre fete, deşi se petrecuse sub ochii lor, nu a reacţionat în vreun fel. Nu le privea pe ele”, povesteşte fosta gimnastă.

Andreea Ulmeanu s-a retras din gimnastică în 2002, la vârsta de 20 de ani, nu înainte de a câştiga Campionatul Mondial cu echipa, la Gent, în anul 2001, acesta fiind ultimul titlu mondial câştigat de naţionala feminină de gimnastică a României.

Mai mult, într-un interviu acordat publicaţiei „Opinia Timişoarei”,Andreea Ulmeanu a dat câteva amănunte despre ceea ce a trăit la Deva.

„Şi în momentul de faţă mai am coşmaruri. A fost traumatizant. La 12-13 ani să ai un regim de viaţă mai ceva ca la militari?! Gândiţi-vă că la ora 7 ne trezeam. Pe la 7 şi jumătate aveam cântarul, în fiecare dimineaţă. Asistenta scria în caiet greutatea şi domnul Bellu verifica. Mergeam la micul dejun la 8 fără 10 şi după, aveam două ore de şcoală, de la 8 la 10. La 10.30 începeam antrenamentul până pe la 2, apoi mâncam. După masă aveam recuperarea, în functie de traumatismele pe care le aveam, apoi aveam o oră de somn şi la 5 începeam al doilea antrenament, până pe la 7.30 – 8. După aceea masă, în funcţie de greutatea pe care o aveai dimineaţa la cântar. Dacă aveai greutatea optimă mâncai, dacă nu, răbdai!”.