Declarația șoc a celui mai bun hocheist al naționalei: „Nu România a învins Ungaria, ci Ținutul Secuiesc”
Considerat cel mai bun jucător al naționalei de hochei a României în 2011, Tihamer Becze (21 de ani) a vorbit în presa maghiară despre scandalul în care naționala a fost implicată, după ce tricolorii au intonat imnul maghiarilor la meciul cu Ungaria de la Miercurea Ciuc.
„Vinerea trecută, Ținutul Secuiesc a învins Ungaria cu 4-1. Aceasta este formularea corectă, fiind românii nu au practic nicio legătură cu naționala de hochei, dar nici cu sportul ăsta, în general. În lotul de 26, avem un ucrainean și un jucător cu nume românesc, portarul, care este născut la Gheorgheni și vorbește bine ungurește, mama lui fiind unguroaică”, a declarat pentru GSP.ro sportivul de la HSC Miercurea Ciuc.
„Nu știu de ce se face atâta caz, s-a întâmplat un lucru firesc”
Tihmar Becze spune că meciul cu Ungaria al naționalei nu a reprezentat un eveniment special: „Ne-am pregătit pentru meciul cu Ungaria ca pentru orice alt meci. (…). Spectatorii au ascultat în linişte imnul României, nu au huiduit, nu au scandat trivialităţi, s-au purtat decent şi chiar au aplaudat. Apoi, s-a intonat imnul Ungariei, pe care l-am cântat şi noi împreună cu spectatorii. Aşa cum sunt obiceiurile în zona Miercurea Ciuc-Gheorgheni, la finalul partidei, am cântat Imnul Secuiesc împreună cu spectatorii din sală. Nu ştiu de ce se face atâta caz, s-a întâmplat un lucru firesc, care se întâmplă de ani buni la noi”, a mai spus hocheistul.
Naționala României a câștigat meciul în fața Ungariei cu 4-1, pentru prima dată după foarte mulți ani. Echipa este format în proporție de 99% din jucători de etnie maghiară, portarul Adrian Catrinoi fiind singurul legitimate la Steaua.
Săptămâna trecută, la finalul meciului disputat pe patinoarul Vakas Lajos, echipa de hochei a României a cântat imnul Ungariei și nu pe cel al României. La rândul lor, spectatorii au intonat imnul Ungariei, iar câţiva dintre hocheiştii care reprezentau România au fost văzuţi cântând. De asemenea, în sală a răsunat şi „imnul secuiesc”.