Europeanul de tineret ar urma să se organizeze în Ungaria și Slovenia. Ambele țări au fost desemnate să găzduiască două grupe, însă cea de-a douaa ratat calificarea la competiția continentală. Astfel, sunt șanse mari ca Slovenia să renunțe la cel puțin o grupă. Astfel, România este în cărți pentru a organiza EURO U21, informează GSP.
Europeanul de tineret se va desfășura anul viitor, iar România poate ajunge să fie cap de serie la tragerea la sorți, din postura de țară gazdă. Decizia se va lua până pe data de 10 decembrie, după ce oficialii UEFA vor primi un răspuns din partea Sloveniei.
România și-a depus deja candidatura pentru o eventuală organizare. Partidele ar urma să se desfășoare la Cluj, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” (23.500 de locuri) și Cluj Arena (30.200 de locuri).Interesate de organizare mai sunt și Italia, Elveția, Croația și Cehia.
Adrian Mutu s-a calificat după remiza de marți seară, 2-2, cu Danemarca. România a dominat categoric timp de 80 de minute, după care a tras de timp un sfert de oră. Fundașii și mijlocașii au plimbat mingea de la unul la altul ca în curtea școlii, momenterar întâlnite în fotbalul mondial. Adi Mutu nu a îndrăznit să obțină victoria, deși danezii s-au dovedit inofensivi, fiind deja câștigători ai grupei, indiferent de rezultat.
România și Danemarca au remizat, 1-1. „Tricolorii” au avut o posesie de 61%, 13-2 la ocazii de gol, 5-1 la șuturile pe poartă și 78 la 24 la atacurile periculoase.