Decizie surprinzătoare: Cătălina Ponor, desemnată portdrapelul României la Jocurile Olimpice, deşi nu e calificată în acest moment

Publicat: 06 07. 2016, 15:37
Foto: puterea.ro

În cursul zilei de miercuri, COSR a decis ca portdrapelul României la Jocurile Olimpice să fie Cătălina Ponor.

Decizia este oarecum surprinzătoare ținând cont de faptul că sportiva nici nu face în prezent parte din lotul țării pentru turneul mondial.

În situația în care lotul de gimnastică al României nu s-a calificat la JO de la Rio, Federația Română de Gimnastică va trebui să aleagă între una dintre cele două sportive, Cătălina Ponor și Laris Iordache pentru a reprezenta țara.

În cursa pentru portdrapel au mai fost și Simona Halep, Cristina Neagu, Alin Moldoveanu și Marian Drăgulescu.

“Ponor a primit cele mai multe voturi din partea Comitetului Executiv și ea este alegerea noastră pentru portdrapelul României la JO 2016”, a precizat președintele COSR, potrivit Agerpres.

Lista sportivilor portdrapel la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la edițiile anterioare, potrivit sursei citate:

JO 2012 — Londra: Horia Tecău (tenis)

JO 2008 — Beijing: Valeria Beșe (handbal)

JO 2004 — Atena: Elisabeta Lipă (canotaj)

JO 2000 — Sydney: Elisabeta Lipă (canotaj)

JO 1996 — Atlanta: Iulică Ruican (canotaj)

JO 1992 — Barcelona: Costel Grasu (atletism)

JO 1988 — Seul: Vasile Andrei (lupte)

JO 1984 — Los Angeles: Corneliu Ion (tir)

JO 1980 — Moscova: Vasile Andrei (lupte)

JO 1976 — Montreal: Nicolae Martinescu (lupte)

JO 1972 — Munchen: Aurel Vernescu (kaiac-canoe)

JO 1968 — Ciudad de Mexico: Aurel Vernescu (kaiac-canoe)

JO 1964 — Tokyo: Aurel Vernescu (kaiac-canoe)

JO 1960 — Roma: Alexandru Bizim (atletism)

JO 1956 — Melbourne: Iosif Sârbu (tir)

JO 1952 — Helsinki: Dumitru Paraschivescu (atletism)

JO 1936 — Berlin: Șerban Mănciulescu (tir)

Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro se vor desfășura între 5-21 august.