”Dèche Ta Taté Romeuuné!” Francezii vor să înveţe imnul României: ”Nu veți înțelege nimic din mesajul social și național, dar puteți fredona” (VIDEO)

Publicat: 10 06. 2016, 15:12
Foto: sportsudest.ro

România debutează vineri la Euro 2016 în meciul cu Franța. În acest context, jurnaliștii de la L'Équipe au publicat pe internet un videoclip prin care vor să îi ajute pe francezii din tribune să cânte inmul național al României.

”Înainte de meciul de deschidere dintre Franța și România (…) vă ajutăm să cântați imnul României, cu un video educativ”, au notat jurnaliștii francezi.

Aceștia le explică însă iubitorilor de fotbal că nu vor înțelege nimic din mesajul imnului pentru că au la dispoziție doar transcrierea fonetică a versurilor.

”Vineri, pe Stade de France, La Marseillaise va răsuna pentru primul meci al Franței, dar spectatorii și telespectatorii vot asculta și imnul României, ”Deșteaptă-te, române!”. L'Équipe vă oferă un video cu pronunția textului. Nu veți înțelege nimc din mesajul social și național, dar puteți fredona inmul”, au mai precizat jurnaliștii.

Jurnaliștii de la L'Équipe vor să-i ajute pe francezi să poată cânta imnul României

#DIRECT_ONE_3qz144#

Internauții au reacționat imediat după postarea videoclipului.

”Ați face mai bine dacă v-ați concentra pe jucătorii echipei naționale a Franței care nu au niciun fel de devotament față de Marseillaise, în timp ce românii chiar sunt mândri de imnul lor”, a scris un ultilizator al Facebook-ului.

”Bineînțeles că noi, românii, suntem mândri de țara și de imnul nostru. Eu vă vorbesc limba pentru că respect țara în care locuiesc în acest moment, dar în același timp sunt mândru de țara mea”,a răspuns, în limba franceză, un român.

”A cânta La Marseillaise este un lucru dificil pentru unii, ceea ce este rușinos”, a scris o altă tânără pe rețeaua de socializare.