Yalcin Cadîr, cel care a fost bucătarul echipei naționale de fotbal a României timp de 20 de ani, a încetat din viață la vârsta de 53 de ani, potrivit unui anunţ remis de Federația Română de Fotbal.
De oricine turc, Yalcin Cadîr a fost bucătarul primei reprezentative până în 2016, când a fost înlocuit cu Chef Cezar Munteanu.
„Federația Română de Fotbal, întreg staff-ul și jucătorii echipei naționale de fotbal a României regretă dispariția, la vârsta de 53 ani, a lui Yalcin Cadîr.
Timp de mai bine de două decenii acesta a fost bucătarul echipei naționale de fotbal, iar de la inaugurarea Centrului Național de Fotbal Mogoșoaia a fost bucătar-șef la restaurantul din incinta bazei de pregătire.
Condoleanțe familiei și celor dragi!”, se arată în comunicatul emis în această dimineață de FRF.
Turcul Cadîr a fost bucătarul-șef al echipei naționale până în 2016. Atunci, conducerea FRF l-a adus pe Chef Cezar Munteanu.