Debutul lui Neymar la PSG ar putea fi din nou AMÂNAT

Publicat: 10 08. 2017, 07:37
Foto: gsp.ro

Federația Franceză de Fotbal (FFF) nu a primit documentele necesare pentru înregistrarea transferului lui Neymar de la FC Barcelona, debutul fotbalistului la PSG fiind pus în dificultate din această cauză, potrivit BBC, citat de Mediafax.

Oficialii din Franța au anunțat deja că vor să depună o plângere la FIFA și sunt de părere că acțiunile ligii spaniole sunt ilegale.

La rândul său FC Barcelona a anunțat, prin președintele Josep Maria Bartolomeu că va raporta transferul lui Neymar la FIFA. Liga spaniolă este de partea catalanilor, aceștia fiind de părere că PSG încalcă regulile fair-play-ului financiar.

PSG a plătit clauza de reziliere a brazilianului, în valoare de 222 de milioane de euro, iar Neymar a semnat un contract pe cinci sezoane.

Neymar a rata deja o etapă din noul sezon al campionatului francez, cu Amiens (2-0), când a fost prezentat în faţa supoterilor clubului din capitala Franţei.

Jucătorul brazilian are de gând să reclame la rândul său la FIFA echipa catalanăpentru că refuză să-i plătească tatălui său 26 de milioane, echivalentul celei de-a doua tranşe din bonusul pe care urma să-l primească pentru că fiul său şi-a prelungit contractul pe Camp Nou, până în 2021.

Cele 26 de milioane de euro au ajuns într-un cont separat al celor de la Barcelona, catalanii susținând că banii urmau să fie virați către tatăl lui Neymar doar în cazul în care fotbalistul rămânea pe Camp Nou.