De la orfelinat pe podiumul campionilor: „Dacă vrei să fii cel mai bun, nu ai cum să o iei pe scurtătură”

Sportivul Ciprian Bălănescu a ieşit de 12 ori campion naţional la triatlon, dar poate cea mai importantă victorie a obţinut-o în faţa unui sistem, pentru că a ştiut să îi reziste, potrivit gandul.info.

„Orfelinatul a fost o experienţă care m-a schimbat pentru totdeauna. Modul meu de gândire este altfel. Eu ştiu că nu pot renunţa la luptă orice ar fi. Cred că nu am plecat în viaţă cu acelaşi start ca un copil crescut şi îngrijit de familie, dar astăzi ştiu că acolo am devenit mai puternic. Am învăţat că a fi un om bun este o alegere, pentru că doar aşa poţi face ceva în viaţă”, spune sportivul Ciprian Bălănescu.

„Aveam doi ani când s-a întâmplat, trei dintre fraţii mei au rămas cu bunica, la sat. Mama şi cu mine, alături de ceilalţi doi fraţi, ne-am mutat la oraş”, mărturiseşte sportivul.

Pentru că mama sa nu mai poate face față neajunsurilor, recurge la un gest drastic, să îi ducă la Casa de copii.

„Tot ce am trăit m-a ajutat să devin ceea ce sunt azi. Să fiu puternic. Mă gândesc la perioada aceea ca la una pozitivă. Dacă nu aş fi trecut prin toate astea, nu ştiu unde aş fi ajuns. Nu am judecat-o niciodată pentru decizia luată, aşa a fost să fie. Cred că aşa a simţit atunci, iar soluţia aleasă a fost una dintre cele mai bune. Am stat opt ani la orfelinat. Am crescut alături de ceilalţi doi fraţi ai mei. Mi-am dat seama că acela nu este locul pentru mine încă de când am ajuns. Trăiam la un loc cu copii care aveau probleme mentale şi fizice. Nu se facea nicio diferenţiere, nici măcar în sistemul de învăţământ.

Erau zile în care luam bătaie, dar erau şi oameni buni, cum era profesorul de sport, care organiza competiţii în spatele şcolii. Săream obstacole, eram foarte bun pe partea de anduranţă, iar el a remarcat. Când eram în clasa a şaptea, s-a organizat la Bucureşti un concurs de atletism pentru copiii cu probleme. Acelea sunt momentele pozitive pe care le-am preluat de acolo, care m-au pregătit pentru parcursul meu de mai tarziu. Aveam în gând sistemul din care veneam şi îmi doream să concurez cu oameni care nu aveau probleme. Aceasta era motivaţia mea. Când mă duceam la antrenamente, aveam un bilet de voie cu care ieşeam de trei ori pe săptămână, mă simţeam ca la o competiţie”, a mai pusp sportivul.

„Îmi aduc aminte cum am sărit gardul prin spate şi m-am dus în parcul copiilor, şi acolo am escaladat din nou gardul, că era cu intrare. Am mâncat corcoduşe. Erau roşii şi dulci. Şi m-am avântat pe toate aparatele de acolo. O scară de echilibru, o roată pe care mă învârteam – o roată mare, ca cea de hamster, pe care poţi fugi, tobogane. M-am bucurat tare mult de joaca de atunci, în şcoală nu aveam aşa ceva”, adaugă el.

Prima bicicletă o primeşte de la profesorul lui: „Îmi amintesc că era rusească, avea pană, cadrul îndoit şi era plină de praf. Am curăţat-o, am bibilit-o, dar am descoperit că filetul era stricat şi trebuia completat cu o bucată de aluminiu. În cele din urmă, am reuşit să o repar, aşa am început să fac ture Bucureşti-Timişoara. Prima cursă a durat 19 ore, dar, după ce am reuşit să îmi achiziţionez o altă bicicletă, făceam acelaşi traseu în 6 ore şi jumătate”.

Și mai tragic este faptul că de la vârsta de 17 ani, sportivul are amintiri doar din spital.

„Am căzut cu bicicleta şi mi-am rupt ligamentele. După operaţie, medicul mi-a spus că nu o să mai fac sport niciodată. Eram un copil, am început să plâng, era ca şi cum cineva mi-ar fi luat jucăria preferată. La două zile după ce am ieşit din spital, pedalam pe bicicletă, doar cu piciorul sănătos. Trei luni mai târziu am participat la un concurs de triatlon şi am câştigat, deşi luasem startul alături de sportivi din lotul naţional”, povesteşte Ciprian Bălănescu.

Ciprian Bălănescu e unul dintre oamenii care poate să ducă multe. Poate de aceea are şi astăzi un program spartan de viaţă: ''Mă antrenez şase ore pe zi. La triatlon am trei probe: înot, bicicletă şi alergare, aşa că aloc câte două ore pentru fiecare. Mă trezesc la şase, după ceasul biologic. Merg pe stadion sau la bazin două ore. Înot 5 km, la ora 09.00 ies din apă, fac pauză un sfert de oră. Acelea sunt clipele în care beau un shake sau mănânc o banană. Mă urc pe bicicletă, pedalez în jur de 60, 70 de km. La 12 merg acasă, mănânc ceva, dorm, iar la 15 mă întorc pe stadion. Alerg 20 de km, după care merg la sala de forţă. La 19.30 sunt acasă, la 21.30 sunt în pat. Înainte de competiţie, nu mă gândesc la un film cu Rambo sau la o melodie, ci la greutăţile prin care am trecut, asta mă face să lupt. Viaţa m-a făcut puternic!”

Ciprian Bălănescu a ieşit timp de 12 ani campion la triatlon, dar în spatele acestei lupte nu se ascund nişte câştiguri fabuloase. ''Federaţia nu ne susţine în niciun fel. Ai nevoie de cazare, de echipament, iar toate astea costă. În iarnă am fost în Portugalia. Am stat două luni şi am cheltuit aproape 4.000 de euro.

Medaliile naţionale nu se mai plătesc, nici de club, nici de minister. Sunt cursele private, unde premiile au scăzut, iar taxele au crescut. Anul trecut puteai să câştigi 1.000 de euro, anul asta poţi să obţii 475 de euro. Într-un Campionat european, premiul pentru locul l se duce undeva la 1.800 de euro. În Campionatul Mondial la 8.700 de euro”, mărturiseşte Ciprian Bălănescu pentru Gândul.

Către vremurile trecute, Ciprian Bălănescu priveşte astăzi cu resemnare. „Nu mă pricep să schimb o baterie la baie, dar o pâine, un cozonac şi nişte chifle pot să fac oricând. Dacă vrei să fii cel mai bun, nu ai cum să o iei pe scurtătură. Viaţa e grea în general, e o luptă continuă, dar nimic nu e imposibil’’, concluzionează el.