De ce fotbalul e mai mult decât un sport. Ultrașii lui Nantes, coregrafie emoționantă, la un an de la moartea lui Emiliano Sala: „Memoria noastră colectivă vă face nemuritori” (FOTO)

Publicat: 26 01. 2020, 18:49

Acum mai bine de un an, un avion se prăbușea în Canalul Mânecii și năștea o veste ce avea să schimbe fotbalul internațional, dar mai ales pe cel francez, pentru totdeauna.

În aeronavă, care plecase din Franța și trebuia să aterizeze în Marea Britanie, se afla fotbalistul Emiliano Sala, golgheterul lui Nantes la acea vreme. Deși se îndrepta spre ceea ce părea a fi o nouă rampă de lansare în cariera sa, transferul la Cardiff City, argentinianul își pierdea viața, în 21 ianuarie 2019, într-un tragic accident aviatic.

La puțin peste un an distanță, ultrașii lui Nantes nu au uitat de Emiliano Sala. „Canarii” au pregătit o coregrafie deosebită pentru meciul de duminică din Ligue 1, când Nantes a dat peste Bordeaux, și ne-au arătat încă o dată de ce fotbalul este mai mult decât un sport.

Pe o pânză uriașă, care înfățișa șapte jucători din trecutul lui Nantes, toți cu destine tragice, era scris cu litere mari: „De la Adonkor (n.r. – Seth Adonkor, decedat într-un accident de mașină în 1984) la Sala, memoria noastră colectivă vă face nemuritori!”.