David Popovici s-a calificat în finala probei de 200 m liber de la Mondialul de Natație

David Popovici s-a calificat în finala probei de 200 m liber de la Mondialul de Natație
Foto: Inquam Photos / George Călin

David Popovici, campionul european și mondial în exercițiu, s-a calificat în finala probei de 200 m liber de la Campionatul Mondial de Natație de la Fukuoka și va avea șansa de a-și apăra titlul, marți, de la ora 14:02.

David Popovici, în finala mondială a probei de 200 m liber

Fenomenalul înotător român a scos cel mai bun timp din semifinale, 1:44,7.

„David Popovici s-a calificat azi după-amiază în cea dintâi finală a sa la Campionatul Mondial de natație de la Fukuoka. Înotătorul român, pregătit de antrenorul Adrian Rădulescu, a ajuns în ultimul act al probei de 200 m liber cu cel mai bun timp din semifinale – 1:44.70 min. Finala probei de 200 m liber din cadrul Campionatului Mondial de natație de la Fukuoka este programată marți, 25 iulie, de la ora 14:02”, anunță Federația Română de Natație și Pentatlon Mondern, luni, într-o postare pe Facebook.

În 2022, David Popovici a cucerit aurul mondial și european atât la 200 m liber, cât și la 100 m liber, proba-regină a natației.

Sportivul lui CS Dinamo a început competiția de la Fukuoka din postura de campion european și mondial atât la 200 m liber, cât și la 100 m liber, proba-regină a natației.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`