David Popovici, după ce a câștigat medalia de bronz la 100 metri liber la Jocurile Olimpice de la Paris: „Pentru o sutime muncești ani și ani de zile”

David Popovici, după ce a câștigat medalia de bronz la 100 metri liber la Jocurile Olimpice de la Paris: „Pentru o sutime muncești ani și ani de zile”
Sursa Foto: Instagram/ David Popovici

David Popovici a câștigat medalia de bronz la 100 metri liber la Jocurile Olimpice de la Paris, cu timpul 47,49. Sportivul nostru a fost la sutime diferență de înotătorul de pe locul doi.

Ce a declarat David Popovici după ce a câștigat medalia de bronz la 100 metri liber

Sportivul nostru a înregistrat timpul 47,49, primul loc fiind ocupat de chinezul Pan Zhanle, cu timpul 46,40, un nou record mondial. Pe locul doi a fost australianul Kyle Chalmers, cu timpul 47,48.

„Mă bucur mult. Nu contează că nu e aur, că e de bronz. E medalie olimpică, sunt al 3-lea din lume. Cât de strâns a fost, locul 2 a fost la o sutime de mine, locul 4 tot la o sutime.

Am reuşit să fiu mai calm şi mai controlat, dar a fost o experienţă foarte frumoasă.

Mă bucur că am reuşit să nu mă culc pe o ureche şi să o las moale. Sunt foarte bucuros. Cred că cei de acasă nu îşi dau seama cât de mult poţi să munceşti pentru o sutime. Munceşti ani şi ani de zile! Înseamnă sacrificii nenumărate, o echipă foarte bună în jur. Felicitări chinezului care a spulberat recordul mondial, sigur o să ne mai întâlnim!”, a declarat David Popovici pentru tvr.ro.

David Popovici a câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, cu 2 sutimi diferență față de înotătorul de pe locul 2. Sportivul nostru a terminat cu 1:44.72, pe locul 2 a fost englezul Richards Matthew, cu 1:44.74, și pe locul 3 a fost americanul Hobson Luke, cu 1:44.79.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră